Agenția de traduceri prestează servicii de traduceri simple sau speciale, pentru a putea fi utilizate la autoritățile străine sau la autoritățile române din străinătate sau din România.
Serviciile noastre sunt disponibile simplu și rapid, oriunde în lume.
Se efectuează o traducere dintr-o limbă în altă limbă, fără a se efectua
vreo formă de legalizare.
Agenția de traduceri este o denumire comercială a ARDELEAN Solutions, o companie de consultanță care centralizează serviciile prestate de experți din diverse domenii, pentru a oferi soluții rapide, de încredere și calitative.
Preocuparea fundamentală care ghidează întreaga noastră activitate vizează oferirea unor soluţii practice pentru clienţii noştri cu maximă promptitudine şi eficienţă, fără ca rapiditatea răspunsului să afecteze calitatea demersului juridic.
Deși punctele de lucru ale ARDELEAN Solution sunt în România și Italia, în pas cu tehnologia și migrația, avem posibilitatea de a prelua solicitări de prestări servicii din orice colț al lumii datorită procedurilor de lucru și a parteneriatelor locale încheiate în țările respective.
Tarifele prestate de Agenția de traduceri diferă în funcție de locație, serviciul ales, urgența cu care doriți să prestăm acel serviciu, serviciile suplimentare de consultanță și administrare cont, etc.
Pentru a solicita o ofertă, vă recomandăm să ne trimiteți un mesaj prin WhatsApp la numarul +39 344 505 3781.
Traduceri simple sau speciale oriunde te-ai afla.
Număr de telefon:
Adresa de email:
Agenția Imola
Via Molino Vecchio 23, Imola (BO), 40026